“Folkul e pe catafalk” – un interviu cu Horia Stoicanu
A fost acolo de la început şi a contribuit, alături de alţi artişti din generaţia sa, la naşterea fenomenului folk românesc. A trecut şi prin cenaclul Flacăra, dar nu a stat mult, nici nu consideră trecerea pe acolo o experienţă cu care să se mândrească. Propriile sale mărturisiri legate de experienţa Flacăra le puteţi citi aici.
Apare rar pe scene şi până acum nu a scos un album de autor. În schimb, inspiraţia nu-l părăseşte niciodată, compune mult şi mărturiseşte că se simte cel mai bine în „cazemata sa”, adică studioul în care crează.
Dintre piesele interpretate de el poate cea mai cunoscută de marele public este „În sala paşilor pierduţi” . A colaborat cu Mircea Vintilă în perioada Pasărea Colibri şi este co-autor al albumelor „Madama de pică” şi „Toţi într-o barcă”. A scris pentru cunoscutul folkist multe cântece şi versuri devenite celebre („Dragostea e o salată”, „Pe Corso”, „Barca”, „Madama de pică” sunt doar câteva dintre acestea).
Observator atent şi critic al fenomenului folk romanesc, Horia Stoicanu, căci despre el este vorba, este prezent şi în sfera online cu un blog pe care-l puteţi accesa dând un click aici.
Tot cu ajutorul Internetului am purtat cu el şi discuţia de faţă:
Alina Ioana Deac: În discuţiile preliminare, ai insistat ca materialul să poarte acest titlu. De ce? Chiar crezi că genul se stinge ?
Horia Stoicanu: Eh, a venit în primul rând ca o şmecherie gazetărească nostimă, dar ascunde şi un adevăr amar. Din punctul meu de vedere, într-adevăr e pe ducă. Dar asta nu înseamnă dispariţia în neant, ceea ce i-ar da măcar o notă de grandoare, tragism, solemnitate. Pur şi simplu eşuează în divertisment, în derizoriu.
AID: Ca de la unul dintre „părinţii fondatori”, poate cineva ar aştepta să ai o atitudine mai blândă. Sentinţa ta cam şochează, unora le poate părea chiar nedreaptă.
HS: Nu e vorba de nedreptate aici, ci de fapte. Genul nu mai impresionează, adică nu mai atinge temeliile sensibilităţii, ci doar amuză şi distrează, ori se complace în voluptatea jelaniei, milei de sine, compasiunii ipocrite.
AID: Totuşi ce să înţeleg prin eşuarea în divertisment ?
HS: E vorba de trădarea esenţei, adica a primatului mesajului. Folkistului îi e indiferent acum dacă spune sau nu ceva, importante sunt aplauzele. Această temenea în faţa preferinţelor îndoielnice ale „maselor” are drept consecinţă atât disoluţia lui ca factor de cultură, cât şi întunecarea încă mai accentuată a gustului public. S-a trecut deja de multă vreme la meta-folk, forma orchestrată a genului. De ce? Pentru că apelul la minimul efort şi la instinctele primare, care asigură un succes rapid şi sigur (vezi de ex. filmografia americană actuală) a pretins alunecarea spre caracterul dansant. Hipnoza ritmului s-a dovedit suficientă pentru degradarea folkului ca act de cultură. Şi el a fost, crede-mă, de departe cea mai deşteaptă formă de exprimare a generaţiei mele, în limitele muzicilor lejere, mult superioară în general rockului, a cărui rudă săracă era considerat.
AID: Are a face asta cu condiţia materială a artistului? Nici voi n-aţi rămas străini de compromisuri.
HS: Ca să răspund mai întâi la zâmbitoarea ta răutate, aş spune ca voi aţi preluat mai înainte de orice compromisurile, şi abia apoi părţile noastre mai onorabile! Dar, revenind, sigur că situaţia materială este importantă. De ce crezi că sihaştri fac jurământul de sărăcie şi ascultare? Pentru că distanţarea de bunuri, de avere, ca şi uciderea vanităţii, deci a meschinăriei spirituale, le eliberează sufletul. Iar un suflet liber, deratizat, poate vedea în ceilalţi, se poate uni cu ei, le cercetează adâncul. Or asta face şi artistul câtă vreme îşi păstrează curăţenia, ramanând fidel lui însuşi. Îndată ce cedează, lumina se stinge. Ieri, asemenea speciemene se inghesuiau printre turnatori, printre securişti, acum se bulucesc în iudeo-masonerie. Sunt personaje cunoscute, inclusiv în folk.
AID: Multă lume se întreabă de ce nu scoţi un album personal. Te mulţumesti cu colaborările?
HS: Aici sunt două chestiuni distincte: în primul rând nu caut colaborarea nimănui, ci alţii mă solicită pe mine, şi nu răspund decât în măsura în care am libertate de creaţie deplină. În paranteză fie spus, aş vrea să consemnezi că nu scriu niciodată o linie melodică sau un text de sine stătător pentru altcineva, ci fac toată daravera, vorbe-note, adunată, chiar dacă uneori conced să împart paternitatea prin declaraţiile la Uniunea Compozitorilor. În al doilea rând, îţi aduc aminte că Socrate a fost dacă nu cel mai mare, oricum printre cei mai străluciţi gânditori ai antichităţii. Cu toate astea, el nu a scris nici o carte, ci alţii i-au răspândit ideile prin lucrările lor. Păstrând proporţiile, dacă până la urmă voi produce sau nu un album de autor, ramăne deocamdată o enigmă, inclusiv pentru mine.
AID: Ca să mă întorc la titlul acestui interviu, nu vezi nici o ieşire pentru salvarea genului? Am citit pe blogul tău ceva despre „direcţia şamanică”, vrei să explici ?
HS: Ca sa răspund, ar trebui o mică digresiune, dacă ai spaţiu şi răbdare.
AID: Am.
HS: Pe vremea când nu exista aparatură de înregistrare, oamenii aveau fiecare câte un cântec „al lui”, cu care se identifica. Se strângeu la nunţi, botezuri, prin birturi şi comandau lăutarului: „Acum zi-o pe a lui Mitică, acum pe a lui Costică” şi toată lumea ştia că urma „Mă dusei pe Ialomiţa”, sau „Smaranda e cea mai frumoasă”, mă rog. Dacă insul îşi schimba cântarea, crea o notă discordantă, o dificultate de legitimare, o contrariere. Se evita. Acum se întâmplă cam acelaşi lucru cu interpreţii folk. Dacă de pildă Marius Baţu zice altceva decât ceea ce se atestă a se cuprinde în „zona Baţu”, primirea nu mai e aceeaşi, iar el e conştient şi ocoleşte atent asemenea situaţii. Pe scurt, artistul se cantonează între nişte fruntarii care îi dau siguranţa succesului, dar îl şi limitează drastic. Mie mi-a fost totdeauna groază de asemenea cadastrare. Am încercat mereu altceva, de aceea publicul nici nu prea cunoaşte ce am scris; căci neavând nici album, nici apariţii frecvente în spectacole, mereu am surprins, am creat nedumerire, am dezorientat. Şi, ca o consecinţă logică şi ironică, dacă se întâmplă să interpretez o piesă care îmi aparţine de altminteri în totalitate, până la ultima notă şi silabă, dar se ştie că face parte din repertoriul altcuiva, sunt considerat … un imitator! Acesta sunt, şi altul mama nu mai face. De o vreme încerc iar altceva, o aglutinare între actul artistic şi cel medical, o aventură pe fir epic în care caut să înving în sufletul omului frica, meschinăria şi trufia. Amintesc despre chestiune în articolul „Intenţionalitate artistică – direcţia şamanică”. Este ceva foarte delicat şi personal, dintr-o anumită perspectivă chiar periculos, despre care nu vreau să discut acum.
AID: Înţeleg că ar exista soluţii, ca acest şamanism, şi deci nu e pierdută orice speranţă, încât folkul nu se află totuşi pe catafalc.
HS: Eu, ca să prind curaj, imi amintesc mereu că Lazăr a fost înviat deşi nici măcar nu cânta folk ! Om trăi şi om vedea.
26 comentarii
Trimite un comentariu »
putin prea infumurat domnul Stoicanu. Ori sunt numai frustrarile unuia intrat intr-un con de umbra?
Folkul nu face notă distinctă faţă de alte manifestări artisitice sau culturale.
Cred că motivaţia celor care se produc acum este aceeaşi pentru toţi. faţă de cea a generaţiei Stoicanu…
De aceea, cred că folkul în acea accepţiune este pe catafalk… dar nu moare!…
Sa spui ca folkul esueaza in derizoriu inseamna sa traiesti in cu totul alta lume. Si nedand exemple de “derizoriu” maestrul greseste bagand actualii promotori ai acestui gen muzical in aceeasi oala. Sunt ferm convins ca nu s-a referit la nimeni anume, fiindca, nu-i asa, este greu sa
spui “compasiune ipocrita ca in cantecele lui X”. Nulitatea afirmatiei lui Horia Stoicanu sta exact in lipsa enumerarii numelor de artisti cazuti in derizoriu. La cine oare se refera? La Vasile Seicaru, Ducu Bertzi, Doru Staculescu, Victor Socaciu? Ori la Mircea Vintila, Mircea Baniciu,
Nicu Alifantis, Marius Batu? Sau poate la Daniel Iancu, Ovidiu Mihailescu, Eugen Avram, Dinu Olarasu? Sau la intregul val de tineri artisti pe care Horia Stoicanu nu este in masura sa-i catalogheze datorita incrancenarii cu care judeca si cu care considera ca folkul s-a nascut si a murit odata cu el?
Critica lui Horia Stoicanu este o critica plina de venin atunci cand se simte respins din varii criterii (pentru cine are rabdare il rog sa citesca chiar linkul propus aici
de folkblog referitor la Cenaclul Flacara) ori o critica pupincurista atunci cand simte ca ceva poate iesi din asta.
Un interviu trist despre o lume care tinde sa devina la fel de trista exact din cauza unor astfel de oameni.
BRAVO, TUDOR, AI PUS PUNCTUL PE I.
STIE CINEVA CE A FOST PE LA GALATI, LA BALADELE DUNARII? CUM A FOST, CINE A CASTIGAT ETC?
Dl Horia Stoicanu nu aduce lezari niciunui “actual promotor” al muzicii folk, dimpotriva, interviul sau face cinste genului si implicit celor care, cu mai mult sau mai putin har, il practica. Ce alt gen muzical mai “produce” astfel de materiale. Felicitari si jurnalistei. “Caderea in derizoriu” a devenit astazi un sport national pe care, din pacate, multi artisti (si nu numai) sunt obligati sa il practice, iar Dl. Horia Stoicanu nu se refera la asta cu rautate ci mai degraba cu compasiune. E drept ca astazi este din ce in ce mai greu sa fii obiectiv si sa mai speri ca altii sa inteleaga asta.
P.S. Am auzit ca Lazar a inceput sa ia lectii de chitara
Tudore, vorbesti de Olarasu?
Ultima data cand l-am vazut pe o scena era beat mort. Eu as spune ca cel putin partea lui de folk a cam picat in derizoriu. Nu crezi?
O pagina intreaga dedicata unui om care este de-a dreptul penibil atunci cand urca pe scena?
Nu este putin cam mult?
Dragă Radu, poate că ar trebui să mai citeşti o dată interviul, sau poate de două, trei, patru ori şi dacă tot cu atâta rămâi, mai bine vizitezi alte pagini. Este valabil şi pentru “prietena ta”, Dana.
Draga Simona Cristina Reck, tot cu atata am ramas si nu-mi prea pare rau. L-am vazut in ultimle luni pe scena si este PENIBIL.
Sa inteleg ca pe “pagina” asta nu se pot scrie pareri contra?
In ceea ce o priveste pe “prietena mea Dana”
dati-mi voie sa o completez spunand ca numarul betivilor din folk il depaseste cu prea mult pe cel al profesionistilor.
@Radu: Observ că nu m-ai înţeles.
Acceptăm păreri indiferent de poziţia pe care cititorul o are vis-a-vis de articolele publicate în pagina noastră.
Doar că este de preferinţă ca acestea să fie on topic pentru ca discuţiile să fie şi constructive.
În ce priveşte poziţia ta, mi se pare că eşti incoerent şi ai deviat de la subiect.
Aştepăm în continuare cu mult interes părerile dumneavoastră!
Multumesc, doamna!
Va rog sa-mi aratati cu degetul on topic o parere constructiva. Sau mai bine nu, o zi buna.
Stimate Radu,
_____Nu suntem la “Monkey see, monkey do”. Inafara de asta, nu ai amintit de niciuna din ideile expuse in acest interviu, singurul ‘argument’ pentru care respingi acest material fiind acela ca H. Stoicanu e ridicol pe scena.
_____Cu ce parte din acest interviu nu esti de acord? Sa scoti rautacios limba sau sa dai anonim cu picioru-n usa, pentru ca apoi s-o stergi, nu inseamna nimic.
_____Cat despre betivii din folk… unii au nascut imnuri care mai de care, altii sunt in continuare solicitati si extrem de apreciati. Alterarea si transformarea a ceea ce numim formal “realitate” e apanajul artelor. Altfel, am pune toti frumos pe note ideile cursive ale Sandei Marin…
_____Oare nu ar fi mai bine sa cautam partea sanatoasa din fiecare lucru care (ni) se intampla, fara sa mai incercam sa tragem de par pe oricine indrazneste sa gandeasca altfel decat noi?
Ce numar de oameni are echipa de la folkblog? Asa, ca sa stiu cati mai veniti cu tot felul de comentarii infantile.
Draga doamna, Lucia Marginean, nu poate decat sa ma amuze lasitatea de care dati dovada. Atat dvoastra cat si Simona Reck v-ati grabit sa comentati postarile mele fara sa luati n calcul ce s-a scris putin mai sus. Ce se intampla, nimeni de acolo nu se pune cu Tudor Balcu?
1. asta cu maimuta nu o stiu dar va cred pe cuvant ca nu faceti parte din ea.
Atat am de spus.
2.Eu nu prea scot limba penbtru ca nu este frumos, asa m-a invatat mama.
3.Nu ma intereseaza imnurile nascute de unii. Eu recunosc o valoare si o respect dar sa ma respecte si ea pe mine.
4. “Alterarea si transformarea a ceea ce numim formal “realitate” e apanajul artelor”
5. Uite ca eu cant de ceva ani si pot sa o fac treaz. Nu de alta dar poate respect putin omul din fata mea.
6. “Oare nu ar fi mai bine sa cautam partea sanatoasa din fiecare lucru care (ni) se intampla, fara sa mai incercam sa tragem de par pe oricine indrazneste sa gandeasca altfel decat noi?” Cred ca esti al naibii de tanara daca ai scris asa ceva.
Ma intereseaza legatura dintre ideile lui H. Stoicanu din acest material si faptul ca tu il consideri penibil pe scena. Sunt curioasa cand l-ai vazut ultima oara cantand.
Apoi, nu inteleg de ce trebuie sa iti arat eu (sau oricare dintre noi) cu degetul ceva de la care sa pornesti o discutie. Subiectele de discutat sunt chiar in acest interviu.
Daca ai stat sa numeri betivii din folk, inteleg ca ai o oarecare legatura cu aceasta breasla, altfel nu-mi explic de unde ai nascocit proportia.
Dupa parerea mea, un act artistic inseamna sa prelucrezi niste informatii din realitatea, fie obiectiva, fie subiectiva, altfel decat o face un buletin de stiri. Poti lua doar “Fara petale” ca exemplu. Asadar, nicidecum nu m-am referit la acea alterare/transformare a realitatii ca fiind o betie, ci o prelucrare a materiei sau a informatiei asemeni unui sculptor.
Da, sunt tanara si nu consider asta o piedica in a-mi expune (fara maximum de condescendenta) o parere vizavi de ceva. Iar sa-mi spui ca a dori ca lumea sa lase deoparte ciomagul si sa gaseasca partea buna din lucruri, nemaiincercand sa demonteze orice demers, nu-mi spune decat ca esti un om trist.
Afla ca lasitatea nu ma caracterizeaza catusi de putin, iar afirmatia ta este jignitoare. Nu este nevoie sa parcurg postarile tale la nesfarsit pentru a intelege ca nu ai nici cea mai mica intentie de-a comenta cele afirmate de H. Stoicanu in acest material, cat mai degraba doar de a-ti manifesta dezaprobarea fata de prestatia lui scenica.
Nu in ultimul rand, nu iti inteleg nedumerirea (“Ce se intampla, nimeni de acolo nu se pune cu Tudor Balcu?”). Nu ma simt intr-un ring de box, iar “a ma pune” cu cineva nu constituie pentru mine o forma de dialog. Nu sunt de acord cu o parte din ideile lui Tudor, insa nu simt nevoia “sa ma pun cu el” doar de dragul de-a crea un circ.
Nu gasesc veninul lui H. Stoicanu din acest material, iar lipsa nominalizarii celor la care acesta face referire indirecta imi pare un mare neajuns. Insa, sunt de parere ca folkul de acum (sau ceea ce se inghesuie sub aceasta titulatura), nu mai are nicidecum aceeasi incarcatura si acelasi mesaj ca si-acum 30 de ani.
Muzica lui Doru Stanculescu, de exemplu, nici macar nu se apropie de zeama generala cu eticheta de folk din ziua de azi (bine-nteles lasand deoparte exceptiile fericite).
Echipa Folkblog are in componenta 8 membri si eu consider jignitoare (din nou) atitudinea ta si afirmatia privind asa-zisul infantilism al comentariilor noastre.
Hai s-auzim numai de bine.
Asta este raspunsul meu la insiruirea asta de cuvinte fara noima.
Toate cele bune!
Multumesc pentru maturitatea dumitate.
Multumesc pentru tineretea si naivitatea dumitale.
Despre corectitudine: multe din materialele semnate de Horia Stoicanu au putut fi citite pe site-ul lui,inchis cred ca doar de vreo luna.Vad ca unele au fost reluate pe blogul personal.Altele,despre care sper sa reapara,lipsesc inca.In articolele acelea sunt mentionate apreciativ sau chiar elogios toate numele citate de corespondentul Balcu,plus altele.Cred ca exceptie fac D.Berti si V.Socaciu,pentru care se pare ca nu are simpatie.Ca genul folk a cazut in derizoriu,nu trebuia sa o spuna H.Stoicanu ca sa observe,cel putin pentru cine urmareste fenomenul.Pentru corespondentul Radu:ne marturisesti ca si d.ta interpretezi “de cativa ani”,ceea ce duce cu gandul la o sarmana invidie personala.Ca sa ne convingi contrariu nu ai vrea sa iti desconspiri numele????Nu ai vrea sa ne canti ceva,sa ne dumirim si noi ce inseamna stralucirea artistica si lipsa penibilului????Interviul in sine mi se pare instructiv…Mai aveti din astea??????RODELLA
Ptr Rodela: NU!
Simt nevoia sa intervin.
DERIZÓRIU, -IE, derizorii, adj. (Despre valori) Neînsemnat, de nimic, ridicol. – Din fr. dérisoire, lat. derisorius.
Revin la umila mea intrebare: cum a cazut folkul in derizoriu? Exemple nu vorbe!
Am sa intervin si eu in aceasta discutie aprinsa, si consider ca adevarul este de ambele parti. Ca folkul se afla pe catafalk, este un mare adevar, cum tot adevarat este si “betia” din muzica folk. Se pot face discutii constructive si civilizate, fara jicniri, nu. PERSONAL, nu prea inteleg de ce echipa “tanara” de la folkblog ia apararea betivilor din folk. Am fost la un spectacol folk, insotit de fetita mea, special pt a asculta muzica adolescentei mele, despre care ii vorbeam des, pt a face diferenta intre manele, disco etc. Pe scena, insa au aparut “artisti” in stare avansata, mult peste limita admisa a bunului simt. Unele nume se regasesc in comentarile voastre, dar mai sunt si altele, ex. “presidente” , ca asa era numit pe acolo. La sfarsitul spectacolului, fata mi-a zis, tata, daca asta este muzica si spectacolul care iti place, eu prefer sa nu…si am ramas fara replica. Deci da, dragii mei, folkul e pe catafalk rau, dar nu neaparat de cele spuse de Horia S, dar si celor amintite de Dana si Radu. E trist, dar adevarat. Criticati Cenaclul Flacara, dar aparati betivaniile. Unii canatreti, nu se mai respecta nici pe ei, dar publicul, asa cum bine zice Radu. Pe cine intereseaza ce imn a compus X daca nu e capabil nici sa stea pe picioare, dar sa mai si cante pe scena…Horia nu a amintit ceva in articiol si anume ca inainte exista “cenzura”, despre care personal credeam ca nu este buna, dar cati artisti penibili au fost, in Romania inainte de 89? Sau in Flacara? procentual vorbind, 2%, 5%, 10%? Astazi insa raportul este invers, punem mana pe o chitara, bem o bere cu organizatorul, scoatem un CD, ca de, e banal azi, aparem pe folkblog, ca-s baieti buni, cantam in bodegi si zicem ca am avut concert sau spectacol, dar au fost 20 de prieteni, cu barmani cu tot, compunem piese mai mult vorbite si tipate, decat cantate, numim asta noul val sau folk alternativ si gata, suntem mari artisti. A, mai avem si tupeul sa criticam pe altii, care chiar au facut isorie in folk pt ca au compus in Mi minor, (cata tristete) si umpleau stadioane. Aici este catafalk-ul. Si ar mai fi multe, multe de spus…
V-a plăcut Pasărea Colibri ? Eu l-am auzit în Braşov pe Florian Pittiş mulţumindu-i lui Horia Stoicanu de pe scenă pentru compoziţiile cu care îmbogăţea repertoriul trupei. De asemenea, aflandu-mă în Bucureşti şi petrecând o seară la Casa Eliad, l-am auzit pe Mircea Baniciu muţumindu-i pe aceeaşi temă. Competenţa lui nu cred că intră în discuţie. Am citit şi materialele de pe site, nu sunt acord cu multe idei politice de acolo, H.S. este un radical. Dar ţinuta intelectulă etalată mă face să mă mir că acordă interes folkului şi nu mă mir că nu răspunde unor limbaje vulgare. Folkblog ar trebui să publice mai multe asemenea interviuri, poate folkul va decola până la urmă din derizoriu, mai ştii ?
Draga domnule Horia Stoicanu sunteti exceptional. Cu toata nebunia vremurilor, a tarii si a lumii in care traim as face efortul deplasarii (de la mare distanta) in Bucuresti pentru a bea o cafea impreuna. Ar fi onorant pentru mine. In urma interviului de mai sus si a comentariilor am incercat sa aflu mai multe despre dumneavoastra. Sa aveti sanatate sa “produceti” in continuare. Ina o data felicitari d-nei sau d-rei Alina Ioana Deac si multumirile mele.
PS Ascult multa muzica folk si citesc mult mai multa poezie. De HS auzisem cu multi ani in urma, mai ales cantecul “Sala pasilor pierduti”. Poezie si muzica adevarata. Dinu Olarasu este unul din poetii mei preferati. Imi plac mult si cantecele lui dar va invit sa-i cititi versurile. Sunt admirabile, altceva decat textele cantecelor. Are mai multe volume, cu cel de debut – inainte de ‘89, a obtinut premiul Uniunii Scriitorilor.
Horia este unul din marile talente ale muzicii folk romanesti, dar care, refuzand compromisuri ideologice (adica i-a ramas obrazul curat) pe vremea Cenaclului Flacara, a rams necunoscut publicului pentru multa vreme (desi Mircea Vintila ridica sala in picioare cantand “Contradictii de familie” si alte piese apartinand lui Horia). In situatii similare s-au gasit o serie intreaga de talente ca Nicu Vladimir, Dan Oprina, Valeriu Mircea Popa, si mai apoi Anda Calugareanu si Dan Andrei Aldea – sa ma ierte cei pe care nu-i amintesc aici, e lista lunga. Afirmatia ca folkul este pe catafalc, este dreapta: el nu a fost niciodata un gen muzical, ci expresia unei nelinisti intelectuale (motiv pentru care a fost si este putin inteles de multi… ) si o tendinta catre libertate artistica absoluta. Folkul si zdanganeala pe o banca in parc sau in excursie la munte (asa cum a fost si inca este inteles de foarte multi) nu au nimic in comun (ca o paranteza, acesta este un adevar valabil si in muzica rock, “Sir de cocori”, “Blues absurd”, si “Fii soarelui” nu puteau fi cantate la clubul uzinei Republica de catre brigrada artistica, pe cand “Te intreb pe tine soare”, da). Nici nu poate fi asociat folkul cu o experienta de cartier. In prezent folkul, asa cum zice Horia, este intr-adevar pe catafalc, tocmai din motivele aratate aici: a fost facut un gen muzical, comercializat, mediatizat ca atare. Acum 2-3 ani eram la Vama Veche. Pe scena, Mircea Florian oferea o muzica si o poezie de un rafinament cutremurator. Langa mine, un grup destul de mare de copii – nu aveau mai mult de 16-18 ani – se plictiseau de moarte si se tot intrebau “cat mai canta asta”. “Asta” a terminat, si au inceput “Tapinarii”, in strigate de entuziasm, aplauze, ovatii, etc. Daca mi-aduc bine aminte, cam asta era situatia si la Cenaclul Flacara (si la Sala Polivalenta, unde i-am vazut huiditi pe cei de la Curtea Veche Nr. 43). Deci, folkul si ignoranta se exclud reciproc. Acum, cand ignoranta a ajuns regina in Romania, credeti voi ca folkul nu este pe catafalc?
Buna ziua,sunt administratorul blogului muzica-mea.ro , si as dori link exchange cu blogul dvs.,daca sunteti deacord treceti-ma cu titlul muzica si scrieti-mi aici http://www.muzica-mea.ro/schimb-linkuri/
Fiind decat un simpatizant al genului folk nu si un cunoscator al lui nu imi permit sa comentez foarte mult, dar sa spui ca Horia Stoicanu este penibil pe scena este o nerusinare, o imensa jignire adusa acestui om.Am avut ocazia sa-l cunosc personal pe domnul Horia si spun ca este un om extraordinar, un om dedicat in totalitate folkului.